Câteva picături de urină pierdute când strănuți. Un episod la alergare sau la sală. Nevoia de a evita săriturile, de a merge preventiv la toaletă sau de a purta un absorbant „doar pentru siguranță”.
Sunt situații despre care multe femei vorbesc greu și pe care uneori ajung să le considere o consecință firească a unei nașteri, a menopauzei sau pur și simplu a vârstei.
Pierderea involuntară de urină este însă un simptom medical. Este frecventă, dar nu trebuie presupus că este inevitabilă și nici că toate femeile care au astfel de episoade au aceeași problemă.
În unele cazuri, scăpările apar exclusiv la tuse, râs, strănut sau efort. În altele, problema este o nevoie bruscă și greu de controlat de a urina. Există și femei care au ambele tipuri de simptome.
Diferența este importantă, pentru că evaluarea și opțiunile de tratament nu sunt identice.
De ce pierzi urină când tușești sau strănuți
Atunci când tușim, strănutăm, râdem, alergăm sau ridicăm o greutate, presiunea din abdomen crește brusc.
În mod normal, structurile care susțin vezica și uretra, împreună cu musculatura planșeului pelvin, contribuie la menținerea controlului urinar.
Dacă mecanismul de susținere nu mai face față suficient creșterii de presiune, poate apărea o pierdere involuntară de urină.
Această situație este caracteristică incontinenței urinare de efort.
Manifestările tipice pot apărea:
- când tușești;
- când strănuți;
- când râzi;
- când alergi;
- când sari;
- în timpul exercițiilor de fitness;
- când ridici copilul sau o greutate;
- la anumite mișcări care cresc rapid presiunea abdominală.
Cantitatea pierdută poate fi foarte mică la început. Tocmai de aceea problema poate fi ignorată mult timp.
Nu toate scăpările urinare sunt la fel
O femeie care pierde urină când strănută și o femeie care simte brusc că trebuie să ajungă imediat la toaletă pot avea două mecanisme diferite.
În incontinența urinară de efort, pierderea este asociată cu activitatea fizică sau cu o creștere bruscă a presiunii abdominale.
În incontinența urinară de urgență, simptomul central este nevoia puternică și greu de amânat de a urina, uneori urmată de pierderea urinei înainte ca persoana să ajungă la toaletă.
Unele femei prezintă ambele situații. Vorbim atunci despre incontinență mixtă.
Această diferențiere este unul dintre motivele pentru care simpla afirmație „am scăpări urinare” nu este suficientă pentru alegerea tratamentului.
Un ghid medical dedicat despre incontinența urinară la femei explică separat principalele forme ale problemei și situațiile în care simptomele merită investigate.
Ce este planșeul pelvin și de ce contează
Planșeul pelvin este un ansamblu de mușchi și țesuturi situate în partea inferioară a pelvisului.
La femei, contribuie la susținerea vezicii, uretrei, uterului, vaginului și rectului și participă la mecanismele de control urinar și intestinal.
Funcția lui devine foarte evidentă în situațiile în care presiunea abdominală crește: tuse, strănut, alergare, sărituri sau ridicarea greutăților.
„Planșeul pelvin nu trebuie privit ca un singur mușchi care trebuie pur și simplu «întărit». Este un sistem care trebuie să se contracte și să se relaxeze coordonat. De aceea, înainte de a recomanda o anumită soluție, este important să înțelegem ce tip de disfuncție există și ce simptome are pacienta”, explică Dr. Ioana Negoescu, medic specialist obstetrică-ginecologie în cadrul Clinicii Prevencia.
Slăbirea structurilor de susținere poate contribui la incontinența de efort, dar nu toate simptomele pelvine sunt provocate de o musculatură slabă.
Durerea pelvină, dificultatea de relaxare a musculaturii sau alte manifestări pot avea mecanisme diferite. De aceea, exercițiile făcute la întâmplare nu reprezintă soluția universală.
De ce problema poate apărea după naștere
Sarcina și nașterea solicită structurile planșeului pelvin.
Pe durata sarcinii, creșterea uterului și modificările corpului modifică presiunea exercitată asupra acestei zone. Nașterea vaginală poate produce la rândul ei întinderea și uneori afectarea musculaturii și structurilor de susținere.
Unele femei observă după naștere:
- pierderi de urină la strănut;
- scăpări când ridică bebelușul;
- dificultăți când reiau alergarea sau sportul;
- senzație de presiune în pelvis;
- control urinar diferit față de perioada dinaintea sarcinii.
Faptul că un simptom este frecvent după naștere nu înseamnă că trebuie ignorat dacă persistă.
Recuperarea nu se produce identic la toate femeile, iar istoricul obstetrical, numărul nașterilor și alți factori pot influența situația.
Ce se poate schimba la menopauză
Menopauza poate fi o altă perioadă în care simptomele urinare devin mai evidente.
Modificările hormonale influențează țesuturile tractului genital și urinar, iar peste acestea se pot suprapune efectele nașterilor anterioare, vârstei, greutății corporale, constipației cronice sau altor factori.
Unele femei observă la această vârstă:
- pierderi urinare la efort;
- nevoia mai frecventă de a urina;
- urgență urinară;
- treziri nocturne pentru urinare;
- uscăciune sau disconfort vaginal;
- senzație de presiune pelvină.
Nu toate aceste manifestări au aceeași cauză și nici nu trebuie atribuite automat menopauzei.
Sportul poate scoate problema la iveală
Există femei care nu pierd urină în activitățile obișnuite, dar observă problema la alergare, sărituri, aerobic sau exerciții cu impact.
Aceasta nu înseamnă că sportul este cauza în toate cazurile.
Efortul poate face vizibilă o problemă care în restul zilei este compensată suficient. La fiecare aterizare după o săritură sau în timpul alergării, musculatura pelvină trebuie să gestioneze variații repetate de presiune.
Reducerea sau abandonarea sportului nu este neapărat răspunsul potrivit. Mai util este să fie înțeles motivul pentru care apar scăpările și cum poate fi adaptată recuperarea.
Cum îți poți da seama dacă problema merită evaluată
Nu este nevoie ca pierderile urinare să fie severe pentru a le discuta cu un medic.
Evaluarea este justificată dacă:
- scăpările se repetă;
- ai început să eviți anumite activități;
- porți absorbante pentru siguranță;
- te duci preventiv foarte des la toaletă;
- nu mai poți alerga, sări sau face anumite exerciții fără pierderi;
- simptomele au apărut după naștere și persistă;
- problema s-a accentuat la menopauză;
- ai simultan senzație de presiune sau greutate pelvină;
- ai urgență urinară;
- ai infecții urinare repetate;
- simptomele se agravează.
Prezența sângelui în urină, durerea importantă, dificultatea de a urina sau alte simptome neobișnuite necesită evaluare medicală și nu trebuie puse automat pe seama planșeului pelvin.
Ce presupune evaluarea
Primul pas este de obicei discuția despre simptome.
Contează foarte mult când apare pierderea de urină.
Medicul poate întreba dacă episodul apare la tuse și efort sau este precedat de o nevoie bruscă de a urina, cât de frecvente sunt episoadele, dacă există simptome nocturne, infecții urinare, durere sau senzație de presiune.
Pot conta și:
- istoricul sarcinilor și nașterilor;
- intervențiile ginecologice sau urologice;
- menopauza;
- anumite boli cronice;
- tratamentele medicamentoase;
- constipația;
- tusea cronică;
- greutatea corporală;
- tipul de activitate fizică.
Uneori este util și un jurnal micțional, în care sunt notate pentru câteva zile orele la care persoana urinează, eventualele episoade de urgență și momentele în care apar pierderile.
Investigațiile suplimentare sunt stabilite în funcție de ceea ce rezultă din evaluare. Nu toate femeile cu incontinență au nevoie de aceleași teste.
Exercițiile Kegel ajută, dar trebuie făcute corect
Exercițiile pentru musculatura planșeului pelvin sunt una dintre principalele metode conservatoare utilizate pentru incontinența urinară de efort și pot fi utile și în anumite forme mixte.
Dar există o diferență între „a face Kegel” după un tutorial de pe internet și un program corect de recuperare.
Unele femei contractă mai ales abdomenul, fesele sau coapsele, fără să activeze eficient musculatura vizată. Altele fac exercițiile prea rar pentru a obține un efect.
Există și situații în care problema nu este simpla lipsă de forță musculară.
Tocmai de aceea, dacă simptomele persistă, este utilă evaluarea înainte de a presupune că orice problemă de planșeu pelvin poate fi rezolvată doar prin mai multe contracții.
Există mai multe variante de tratament
Tratamentul depinde de tipul incontinenței, intensitatea simptomelor și mecanismul care le produce.
În funcție de caz, abordarea poate include:
- antrenarea corectă a planșeului pelvin;
- kinetoterapie și recuperare;
- modificarea unor factori care agravează simptomele;
- antrenamentul vezicii, mai ales când există urgență;
- tratament medicamentos în anumite tipuri de incontinență;
- proceduri sau tratamente specializate în cazurile selectate;
- intervenții chirurgicale atunci când există indicație.
Nu există o singură soluție potrivită pentru toate femeile.
La Prevencia, evaluarea poate porni de la diferențierea tipului de incontinență și a simptomelor asociate. Clinica oferă și soluții de recuperare a planșeului pelvin pentru cazuri selectate, dar alegerea metodei trebuie făcută în funcție de cauza problemei, nu doar de simptom.
Ce înseamnă, de fapt, un planșeu pelvin „slăbit”
Termenul este folosit frecvent, dar poate simplifica excesiv o problemă complexă.
Un planșeu pelvin slăbit se poate manifesta prin pierderi urinare la tuse, râs, strănut sau sport, dificultăți de control urinar ori senzație de presiune pelvină.
Dar simptome asemănătoare pot apărea și în alte situații.
De aceea, ceea ce contează nu este doar faptul că există o pierdere de urină, ci contextul în care apare: la efort, la urgență, după naștere, la menopauză, împreună cu presiune pelvină sau asociată altor manifestări.
Această diferențiere permite alegerea unei abordări potrivite.
Nu trebuie să aștepți ca problema să devină severă
Unele femei ajung la medic abia după ce au renunțat la alergare, au început să își organizeze ieșirile în funcție de accesul la toaletă sau poartă permanent produse absorbante.
Nu este necesar ca simptomele să ajungă la acest nivel pentru a fi evaluate.
Câteva picături pierdute la strănut pot părea o problemă minoră. Dar dacă situația se repetă, ea oferă deja o informație despre modul în care funcționează controlul urinar.
Scăpările urinare sunt frecvente după naștere și odată cu înaintarea în vârstă, dar frecvent nu înseamnă inevitabil.
Primul pas nu este alegerea unei proceduri sau a unui tratament, ci identificarea tipului de incontinență și a factorilor care contribuie la apariția ei.
